Prezentarea teritoriului
Teritoriul Parteneriatului GAL CRICOV-PROVIȚA-PRAHOVA face parte dintr-o suprafață situată în două județe: Dâmbovița și Prahova (Regiunea Sud – Muntenia), foarte aproape de principalele centre economice: București, Ploiești, Târgoviște.
Parteneriatul este constituit ca o asociere a 11 comune (4 din județul Dâmbovița și 7 din județul Prahova) menită să asigure o manieră de dezvoltare integrată și echilibrată a tuturor localităților aparținătoare teritoriului administrativ. Teritoriul este coerent și omogen din punct de vedere economic, social și cultural și deține potențialul necesar de resurse umane, financiare și economice, pentru a susține o strategie de dezvoltare locală viabilă în perioada 2023-2027.
Suprafața totală este de 463,19 km2 iar populația este de 61.435 locuitori, conform datelor statistice INS de la Recensământul populației și locuințelor din 2021.
Resursele naturale și profilul socio-economic: fondul funciar agricol este principala sursă naturală a teritoriului parteneriatului, funcţia dominantă în profilul economico – social fiind dezvoltarea agriculturii cu cele două ramuri: cultura vegetală și creșterea animalelor., aceasta din urmă fiind slab dezvoltată.
Astfel în suprafața agricolă totală de 29.237 ha, ponderea o dețin suprafețele arabile (22.531 ha), urmate de pășuni (2.628 ha), livezi și pepiniere pomicole, vii și pepiniere viticole (588 ha), fânețe (112 ha). Restul suprafețelor o reprezintă terenurile neagricole ocupate cu păduri (11.916 ha), bălți/ape (986 ha), construcții (1.770 ha), căi de comunicații și căi ferate (440 ha), terenuri degradate și neproductive (113 ha).
Fiind preponderentă zona de câmpie, raportată la întreaga suprafață a teritoriului, în agricultură sunt favorizate culturile de cereale, legumicultura și pomicultura.
Agricultura este în cea mai mare parte una de subzistență, susținută de producători mici care utilizează metode și utilaje clasice, devenite neperformante odată cu schimbările climatice și mai ales cu prelungirea perioadelor de secetă pe tot parcursul anului.